Hygrophila polysperma

Familie.........................................................
Acanthaceae
Provenienta.........................................................
India
Inaltime.........................................................
25-40 cm
Latime.........................................................
10-20 cm
Necesar de lumina.........................................................
scazuta- foarte ridicata
Temperatura necesara.........................................................
18-30°C
Duritate tolerata.........................................................
4-30°dH
pH tolerat.........................................................
5-9
Viteza de crestere.........................................................
rapida
Cerinte.........................................................
scazute

Hygrophila polysperma este o plantă doarte întâlnită în acvaristică și ușor de obținut. Ea face parte din hobby de mulți ani datorită simplității sale. Această plantă rezistentă poate fi găsită crescând predominant în India și Bhutan.

Foarte puține specii sunt atât de rezistente și atât de simplu de acomodat ca aceasta. Intensitatea luminoasă pare să nu fie importantă, totuși iluminarea scăzută duce la creștere mai lentă. Fertilizarea de asemenea, pare să aibă o importanță limitată în creșterea acestei specii. Tulpina ei va suporta o largă gamă de duritati a apei fără să arate declin demn de luat în seamă. Suplimentarea cu CO2 nu este necesară pentru creșterea acestei specii care se descurcă perfect în acvariile fără CO2. Din aceste puncte de vedere,Hygrophila polysperma este considerată o plantă potrivită începătorilor.

Datorită faptului că Hygrophila polysperma dezvoltă o mulțime de lăstari laterali, înmulțirea se rezumă la tăierea acestora și replantarea lor. Acvaristul poate de asemenea să tundă partea de sus a tulpinilor, renunțând la vârfurile ce depășesc o anumită înălțime. Creșterea acestei specii este adesea atât de rapidă încât o tunsoare poate fi necesară la numai 2-3 săptămâni după tunsoarea anterioară.

Un grup de tulpini de Hygrophila polysperma se potrivește cel mai bine în zona de mijloc a acvariului, unde va aduce o geometrie interesantă aquascape-ului. Această plantă are o valoare de contrast limitată, ceea ce o face să fie o excelentă plantă de umplut zone libere în acvarii dominate de plante stem. Cu toate că majoritatea acvariștilor nu apreciază valoarea decorativă a acestei specii, Takashi Amano o folosește frecvent în layout-urile sale.