Hemianthus micranthemoides (glomeratus)

Familie.........................................................
Scrophulariaceae
Provenienta.........................................................
America de Nord
Inaltime.........................................................
5-15+ cm
Latime.........................................................
5-15 cm
Necesar de lumina.........................................................
medie-puternica
Temperatura necesara.........................................................
20-28°C
Duritate tolerata.........................................................
1-30°dH
pH tolerat.........................................................
5-8
Viteza de crestere.........................................................
rapida
Cerinte.........................................................
ridicate

Hemianthus glomeratus, planta cunoscuta si ca “baby tears” sau “pearlgrass”, este o specie ce provine din Florida, unde creste in abundenta in zonele umede si in ape statatoare. Aceasta planta este confundata cu Hemianthus micranthemoides, iar diferenta intre ele consta in tipul florilor produse.

Hemianthus glomeratus face o floare care se polenizeaza doar cand este complet deschisa (chasmogamie) cu varful sepalei ascutit, spre diferenta de Hemianthus micranthemoides, care face o floare ce se auto-polenizeaza fara sa se deschida (cleistogamie), cu un varf al sepalei rotunjit. Cele doua specii difera si la habitat, Hemianthus micranthemoides provenind din rauri, din Virginia pana in New York, dar nu se mai gaseste din 1941 si probabil a disparut. La un moment dat, speciile se considerau sinonime, ceea ce a dus la confundarea lor in acvaristica. In continuare, ne vom referi la Hemianthus glomeratus, cu denumirea de Hemianthus micranthemoides, datorita incetatenirii confuziei dintre cele doua specii.

Hemianthus micranthemoides este o planta usor de crescut, cu 3 sau 4 frunze la fiecare nod, ce necesita numai iluminare puternica (0.5W/l sau mai mult) si o pozitionare intr-un loc neumbrit. Cand este iluminata puternic, aceasta planta creste sub forma de tufa compacta, si tulpinile vor creste aplecate spre substrat. Tulpinile iluminate mai slab vor creste drepte.

ceasta planta este un candidat perfect pentru acvariile bine iluminate si fara CO2, desi CO2-ul mareste viteza de crestere si amplifica dezvoltarea tufei. Desi nu este foarte pretentioasa in legatura cu fertilizarea, planta apreciaza dozele regulate de nitrati (NO3) si fier/micronutrienti. Nivelul mare de fosfati (PO4=1.5-2 mg/l) incurajeaza cresterea mai mare, mai robusta si mai rapida a tulpinilor. Aceasta planta este foarte sensibila la medicamentatia pentru pesti, cum ar fi eritromicina si triptaflavinul.

Hemianthus micranthemoides este o planta simplu de inmultit, se taie o tulpina si se replanteaza in substrat. Tufa se modeleaza usor, se taie varfurile cu o foarfeca, folosind o plasa fina pentru a prinde frunzele si bucatile de tulpina care plutesc dupa tundere.

Aceasta planta este foarte versatila in aquascaping. Ea poate fi folosita ca planta de gazon in zona din fata a acvariului, daca este plantata fir cu fir, si daca ii se ofera iluminare foarte puternica prin MH sau T5, ca sa creasca orizontal peste substrat. Ea poate fi de asemenea plantata normal, iar dupa replantarea varfurilor se poate forma o tufa impresionanta in midground sau chiar in zona de spate a acvariului. Datorita dimensiunilor reduse ale frunzelor, aceasta planta este foarte potrivita pentru nano acvarii.